Cine ar fi putut anticipa o asemenea rasturnare in relatia grea a Germaniei cu trecutul sau intunecat? Guvernul german este sub presiune din ce in ce mai mare pentru a se elibera de constrangerile vinovatiei germane. Si Turcia este cea care doreste ca cancelarul, Olaf Scholz, sa livreze inversarea.
Intr-o vizita in Germania la inceputul acestei luni, presedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, care sta langa Scholz la Berlin, a sustinut ca Germania a fost prea absorbita de remuscari istorice pentru a intelege realitatea Orientului Mijlociu. Inainte de sosirea sa in Germania, Erdogan i-a numit pe teroristii Hamas „luptatori pentru libertate” si a spus ca legitimitatea Israelului este pusa la indoiala din cauza „propriului fascism”. Scholz a rezistat ferm apelurilor de a anula vizita, dar a precizat inainte de sosirea lui Erdogan ca considera „absurda” punctul de vedere al presedintelui asupra conflictului.
Ceea ce a urmat a fost o vizita incomoda care a evidentiat cat de dificila a devenit navigarea politicii externe germane. Erdogan este pe deplin constient de influenta sa la Berlin: aproape 3 milioane de oameni din Germania sunt de mostenire turca. Ankara ofera imami aproape 1.000 de moschei din Germania. Turcia este un partener vital in sprijinul NATO pentru Ucraina, furnizand drone si mentinand Marea Neagra deschisa pentru exporturile de cereale. Si Germania, cel mai important, doreste ca Turcia sa controleze migratia neregulamentara in Marea Mediterana pentru a evita o noua criza a refugiatilor.
Cei doi lideri au evitat o cearta publica la Berlin, dar inapoi la Ankara, Erdogan a declarat presei turce ca presedintele german, Frank-Walter Steinmeier, era in mod clar intr-o „minte de cruciat”, iar acest lucru a fost valabil si pentru „celalalt. unul”, referindu-se la Scholz. Erdogan este cunoscut pentru nerespectarea decorului diplomatic, asa ca Scholz a decis sa refuze pur si simplu remarca.
Totusi, episodul indica o problema mai mare. Pozitia aproape neconditionata pro-israeliana a Germaniei aduce Berlinul in conflict cu multi dintre partenerii sai esentiali. Abia anul trecut, vicecancelarul si ministrul afacerilor economice, Robert Habeck, a calatorit in Qatar pentru a cumpara cantitati mari de gaz natural lichefiat (GNL) pentru a compensa gazul rusesc sanctionat. Qatar este cel mai important sustinator al Hamas. Emiratul Golfului este, de asemenea, investit profund in marci germane precum Volkswagen, Porsche, Siemens si Deutsche Bank.
Mai mult: in spiritul „reducerii riscului” si al diversificarii supradependentei economiei germane fata de China, Scholz a curtat puterile in crestere ale asa-numitului sud global, inclusiv Indonezia, Brazilia si Africa de Sud. Aceste natiuni iau pozitii diferite fata de terorismul Hamas, dar toate vad lupta palestiniana in termenii propriei lor istorii postcoloniale. Parlamentul Africii de Sud a votat chiar inchiderea ambasadei Israelului, in timp ce presedintele, Cyril Ramaphosa, a acuzat Israelul de crime de razboi si acte „echivalente cu genocid”.
Decalajele dintre vest si sudul global au devenit deja evidente anul trecut in reactiile la razboiul Rusiei din Ucraina, cand multe tari au refuzat sa ia partid. Acum razboiul Israelului din Gaza ameninta sa adanceasca aceste diviziuni. Germania, cu insistenta sa obstinata asupra dreptului Israelului la autoaparare, chiar si in fata devastarii Gazei, se afla intr-o zona din ce in ce mai dificila.
Ce se afla in spatele posturii germane? Sa fim clari: institutia politica germana nu este captiva unei mentalitati opresive care ii limiteaza capacitatea de a vorbi impotriva Israelului. Aceasta este o teorie a conspiratiei periculoasa care trebuie dezmintita.
Ideea ca Germania sufera de o supradoza de Vergangenheitsbewaltigung – termenul german pentru tratarea trecutului nazist – nu este noua. Extrema dreapta a sustinut de zeci de ani ca Germania este prea constransa politic de rusinea nationala. In acest sens, partidul de extrema dreapta AfD (Alternative fur Deutschland) respinge cultura germana a amintirii drept un simplu Schuldkult (cult al vinovatiei). AfD, sondaj de aproximativ 20% la nivel national, doreste sa sublinieze aspectele mai intunecate ale mostenirii noastre si sa se concentreze pe partea buna a istoriei noastre.
In mod surprinzator, respingerea, initial, de hard-dreapta a responsabilitatii noastre istorice a devenit populara de cealalta parte a spectrului politic. „Eliberati Gaza de vinovatia germana” este acum un slogan popular strigat de stangacii in marsurile pro-palestiniene de la Berlin.
Cand dreapta, stanga si un autocrat (care neaga genocidul armenilor din Turcia) isi unesc fortele, stii ca ceva nu este in regula. Sa fim clari: politicienii germani nu trebuie sa se lupte cu istoria pentru a naviga in dezbaterea despre razboiul din Gaza. Este un mit ca Germania nu este critica in sprijinul sau pentru guvernul israelian.
Cand Israelul a folosit violenta excesiva in razboaiele anterioare din Gaza, Germania a ridicat ingrijorarea publicului. Berlinul a criticat constant extinderea asezarilor. In urma cu mai bine de un deceniu, ministrul de externe de atunci, Sigmar Gabriel, a numit situatia din Hebron (in Cisiordania ocupata) „apartheid”. Berlinul a sprijinit Autoritatea Palestiniana cu peste 1 miliard de euro si se numara printre principalii donatori ai Unwra, agentia de ajutorare a ONU pentru refugiatii palestinieni.
Nu s-a pierdut niciodata dragoste intre guvernele Merkel sau Scholz si Benjamin Netanyahu. Angela Merkel stia ca lucreaza cu Donald Trump pentru a pune capat acordului nuclear cu Iranul la spatele ei. Si ca a mintit despre acceptarea lui a doua stari. Nimeni implicat in dosarul Orientului Mijlociu de la Berlin nu are incredere in Netanyahu. Politicienii din Berlin isi dau ochii peste cap la sugestia ca sunt in buzunarul Israelului.
Deci, ce explica sprijinul obtinut pe care Berlinul il acorda Israelului in razboiul sau impotriva Hamas? Trebuie sa priviti dincolo de criza imediata. Institutia de politica externa a Germaniei a suferit un soc profund, intr-adevar al doilea, dupa ce anul trecut si-a dat seama ca Rusia nu ar putea fi linistita prin deschideri diplomatice, tranzactii de conducte si „schimbarea prin comert”. Germanilor li s-a spus ca sunt „inconjurati de prieteni”, asa cum spunea Helmut Kohl. S-au trezit prost echipati pentru a face fata unei lumi de dusmani jurati. Rusia a pulverizat zeci de ani de Ostpolitik germana cand a atacat Ucraina si, odata cu aceasta, ordinea europeana postbelica.
In mod similar, Germania a facut eforturi pentru diplomatie pentru a face fata ambitiilor nucleare si regionale ale Iranului. Berlinul a fost unul dintre sponsorii majori ai acordului cu Teheranul privind Planul de actiune cuprinzator comun (JCPOA). Germania a refuzat sa listeze Corpul Garzilor Revolutionare din Iran ca organizatie terorista pentru a salva intelegerea.
Apoi, membrul Gazan al axei de rezistenta a Iranului a atacat Israelul pe 7 octombrie. Statul evreu este prins intr-o miscare de cleste intre Hamas si Hezbollah – si posibilitatea unui razboi mai larg. Aceasta este o criza existentiala pentru Israel.
Pietrele de temelie ale politicii externe a Germaniei s-au prabusit. Interactiunea cu Rusia si Iranul a esuat. Aceasta este punctul de vedere de la Berlin: aceste doua puteri trebuie oprite, iar asta include si distrugerea Hamas. Acesta este motivul pentru sprijinul ferm al Germaniei pentru razboiul Israelului impotriva Hamas, in ciuda neincrederii profunde a lui Netanyahu – si a dorintei de a-l vedea plecat de indata ce ostilitatile se incheie.