Legenda
înfiinţării ELSA, aşa cum circulă în diferite cadre informale, este cea
a patru studenţi de naţionalităţi diferite (ungară, poloneză, germană
şi austriacă) cărora, aflaţi într-un compartiment de tren, le-a venit
ideea înfiinţării unei asociaţii europene a studenţilor în
drept. Povestea reală, deşi la fel de idealistă, s-a desfăşurat într-o
manieră mai graduală, la început prin colaborări bilaterale între
membrii fondatori, iar mai apoi prin pecetluirea acordului dintre ei,
creând organizaţia care astăzi formează obiectul unei adevărate
monografii.
Attila
Tárkány Szücs, de origine ungară, unul din cei patru membri fondatori,
povesteşte despre fondarea ELSA cu ocazia celei de-a 25-a aniversări ce a
avut loc în cadrul Consiliului Internaţional (International Council
Meeting) de la Londra din martie 2006. „Pentru noi, fondatorii, povestea
a început la momente diferite înainte de înfiinţarea propriu-zisă.”
„Budapesta
şi Viena aveau deja colaborări bilaterale privind proiecte studenţeşti.
Într-una din aceste întâlniri, cu Ernst Wurz, preşedintele Organizaţiei
Studenţeşti din Austria, şi mai târziu fondator ELSA, i-am comunicat
acestuia intenţia mea de a lărgi reţelele la nivelul studenţilor în
drept din Europa şi de a crea o reţea de facultăţi de drept în ţările
vecine pentru a oferi studenţilor în drept oportunitatea de a deveni
internaţionali într-o lume din ce în ce mai internaţională.”
Attila
Tárkány Szücs povesteşte cum a avut sprijinul decanului facultăţii de
drept, având loc la scurt timp conferinţe la Budapesta cu studenţi din
Berlin, Praga, Kiel, Moscova, Novi Sad, Viena şi Varşovia. Ideea bine
definită de ELSA a luat naştere în Portugalia în 1979, când Ernst Wurz a
participat la o conferinţă a Studenţilor Creştin-Democraţi în Drept.
Alături de colegul său de naţionalitate germană, Jürgen Sattler, de
asemenea devenit ulterior fondator ELSA, a elaborat ideea unei
organizaţii multinaţionale şi apolitice de studenţi în drept. Ernst i-a
propus lui Jürgen să coopteze şi Ungaria şi să-l cunoască pe Attila.
„Ernst
nu a putut să-mi dea numele întreg sau adresa sau numărul de telefon;
aşa că Jürgen nu ştia decât că trebuie să se întâlnească cu Attila în
Budapesta”, povesteşte Attila Tárkány Szücs. „În ciuda faptului că eram
în vacanţă, făceam nişte lucrări pentru facultate şi după căutări record
de zece minute privindu-l pe Jürgen, am putut servi împreună un gulaş
şi câteva beri într-un pub din apropiere. Ne-a mai trebuit încă zece
minute să devenim prieteni pe viaţă şi să dezvoltăm ideea ELSA.”
Attila
s-a adresat colegului său din Varşovia, devenit ulterior fondator ELSA,
Wojciech Kostrzewa. Cei doi se cunoşteau în urma cooperării dintre
universităţile lor. Wojciech a adoptat imediat ideea, în ciuda
reticenţei manifestate de organizaţia sa, în mare mare de formaţie
comunistă.
„Polonia
e devenit membru fondator cu puteri depline, în timp ce Ungaria a
participat în calitate de fondator observator ELSA. Şi aşa, la 4 mai
1981, la Viena, locul tradiţional pentru acorduri multilaterale, pentru
cooperarea dintre Est şi Vest, s-a realizat fondarea ELSA prin
semnăturile noastre”, relatează Attila.
„Sunt
mândru când îmi întreb colegii avocaţi din alte ţări dacă au auzit de
ELSA şi ei îmi spun despre rolul pe care îl au în cadrul organizaţiilor
locale ELSA, ce planuri au şi cum voluntariatul în ELSA este o referinţă
excelentă pentru o slujbă bună. De cele mai multe ori, nici nu amintesc
despre relaţia apropiată pe care o am cu ELSA, doar respir adânc şi
privesc pe fereastră cu un anumit sentiment cald în suflet. ELSA nu mai
este un copil; este un cetăţean frumos şi important al fiecărei ţări
membre. Vă asigur că inimile fondatorilor sunt alături de voi – dar
viitorul vă aparţine. Suntem cu toţii mândri de voi, vom continua să vă
ţinem pumnii şi să sărbătorim cu voi toţi. Suntem mândri de realizările
voastre, de devotamentul vostru şi de efortul depus pentru dezvoltarea
organizaţiei.”
Până
în 1991, ELSA avea aproape 30 de membri activi şi observatori, reunind
la Consiliile Internaţionale peste 200 de participanţi. Două asemenea
Consilii pe an s-au dovedit curând a nu mai fi suficiente, din 1990
instituindu-se Întâlnirile Preşedinţilor (International Presidents’
Meeting).
În
1992, este adoptată la Bruxelles filozofia ELSA, „O lume dreaptă în
care există respect pentru demnitatea umană şi diversitatea culturală”,
ce va sta la baza tuturor proiectelor asociaţiei.