» Arhivă: March 2009

Bine aţi venit!

ELSA este cea mai mare asociaţie independentă a studenţilor la drept din întreaga lume. Numără aproximativ 30.000 de studenţi şi proaspăt absolvenţi care sunt interesaţi de drept şi au demonstrat ataşament faţă de probleme internaţionale.
ELSA funcţionează în principal prin grupurile sale locale, care se găsesc în mai mult de 200 de universităţi în 36 de ţări europene.
ELSA România reuneşte un număr de circa 300 de membri din 8 centre universitare (Bucureşti, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Iaşi, Oradea, Sibiu, Timişoara).

2% pentru ELSA România

Neclasificat Nu sunt comentarii » Imprimă acest articol Imprimă acest articol

Prin intermediul prevederii 2% din Codul Fiscal, contribuabilii persoane fizice au posibilitatea să direcţioneze 2% din impozitul pe venit, către o entitate nonprofit înfiinţată conform ordonanţei 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii.
Puteţi astfel decide către cine merg 2% din impozitele dvs.!

Dacă doriţi să sprijiniţi ELSA România şi activităţile sale, puteţi alege să direcţionaţi 2% din impozitul dumneavoastră către asociaţia noastră. Vă asigurăm că toate fondurile care ajung la ELSA România în această manieră vor fi folosite pentru desfăşurarea proiectelor anului 2009 şi, nu în ultimul rând, pentru a face ELSA România mai puternică şi încrezătoare că poate depăşi această perioadă dificilă pentru sectorul nonguvernamental.

Tot ce trebuie să faceţi este să downloadaţi formularul 230 (dacă realizaţi venituri din salarii) şi/sau 200 (dacă realizaţi venituri din alte surse), formular care conţine deja datele ELSA România, să îl completaţi cu datele dumneavoastră şi să îl depuneţi la Administraţia Financiară din localitatea de domiciliu, până la data de 15 mai 2009. Formularele completate pot fi trimise şi prin poştă.

Vă mulţumim!

Mai multe informaţii despre prevederea 2% şi sistemul de funcţionare al acesteia găsiţi la www.doilasuta.ro.

Declaraţia 230
Declaraţia 200

Etichete: ,
Prima pagină | Despre ELSA | STEP | Membri | Articole juridice | Cu şi despre noi | Parteneri | Contact | Galerie foto | Forum | Arhivă | Webmail | Hartă site
 Copyright © 2007 ELSA România. Toate drepturile rezervate. Termeni de utilizare. Site realizat de către pixelMOTION pe o platforma Wordpress.
Articole RSS Administrare | Login